Din cand in cand, eu si Ionut o sunam pe Tanti Florica, o baba isterica, dar simpatica in felul ei, caci ne injura in cele mai originale feluri. O inregistram la Sinaia si bagam parti din ce spunea in loc de refren, pe piesele noastre de hip hop. Uneori le si scratchuiam. Ca sa nu-i uit rostul, o aveam trecuta-n telefon “TantiFloricaJoke”. Intr-o noapte, pe la doua, plictisit pana la lacrimi de invatat pentru o lucrare de control la istorie, m-am oprit din butonat agenda chiar in dreptul dansei: “Ia sa-i fac un teasing pentru telefonul de maine si sa-i dau acum un bip!” Tarrrrrrrrr! Si-atat! Nimic mai mult! Ma jur!! A doua zi, Ionut, a tras firele din telefon in computer, si-a pregatit lista cu intrebari cretine si a sunat. I-a raspuns sotul dansei, Nenea Puiu: “Alo! Cine e? Tu esti Raducu de la Breaza? Era sa nu te mai recunosc, tataita. A facut infarct azi-noapte, cand a tarait telefonul pe la doua noaptea. Inimioara i se mai tinea-ntr-un fir de par.” “Condoleante”, i-a spus Ion si i-a inchis. Nu ne-a parut rau dupa dansa. Arta cere sacrificii.
2 Comments
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Leave a comment

imi plac pasajele publicate. sunt pline de viata si introduc rapid cititorul in atmosfera. sunt lucruri inventate sau chiar le-ai trait? cata auto-biografie e in “Jumatatea mea de pat”? cand va iesi romanul si la ce editura?
Romanul este autobiografic. 70% dintre povesti sunt reale si le-am simtit pe propria-mi copilarie. Dar sa stii ca fictiunea isi va face si ea simtita prezenta putin mai incolo.